Sari la conținut

A fi astăzi decent

Și i-am răspuns astfel: Eu consider că astăzi a fi decent înseamnă a-I mulțumi lui Dumnezeu, pentru tot și pentru toate; a mulțumi cu recunoștință tuturor semenilor tăi; a ști să te porți/să te comporți cu eleganță, noblețe sufletească, condescendență și mult bun simț; a ști când și unde să spui da sau când și unde să spui nu; a ști, a (re)cunoaște ce trebuie, când/unde și pe cine trebuie; a ști să te raportezi permanent la Dumnezeu, la Biserica Lui cea Sfântă și la un sistem autentic de principii și de valori; a ști să nu exagerezi și să nu abuzezi; a ști când/unde să te retragi și când/unde să te implici, să te impui ori să te expui; a ști când/unde să accepți și când/unde să refuzi, însă politicos; a ști să spui ce gândești și a ști să faci ce vorbești; a-ți fi gândul cuvânt, vorba faptă și fapta răspundere, seriozitate și responsabilitate!… Cu alte cuvinte: a fi tu însuți, simplu și corect, și la vorba și la port; asumat, și la gândire și la sfătuire; substanțial, și la vorbire dar, mai ales, la făptuire!… Și, încă ceva, pe lângă multe altele: să fii discret, dar concret, blând, dar ferm, înțelegător, dar exigent, generos, dar precaut sau prudent, delicat, dar apăsat, indulgent, dar consistent!… Să te porți precum ți-e vorba, să vorbești precum ți-e portul, fără alte complicații!… Atât și nimic mai mult sau, mai bine zis, nimic altceva!…

Stelian Gomboș