Dăruind, vei bucura

  • admin 

Faptele bune se fac tot anul și la tot omul; nu 1 decembrie dă startul dăruirii, ci inima bună a fiecăruia, care îi cuprinde pe toți și spune „hai”, fără să se gândească dacă e aprilie sau septembrie. Așa am învățat la Asociația Decent, că omul trebuie ajutat atunci când are nevoie, nu neapărat în luna în care se aprind luminițele în oraș. Cu toate astea, recunoaștem…suntem iremediabil îndrăgostiți de decembrie și avem, pentru asta, cel mai frumos motiv din istorie: Nașterea Domnului. Așa se face că finalul de an ne prinde mereu cu agenda faptelor bune, plină ochi: ne ocupăm de cazuri sociale/pelerinaje în continuare, dar mai ales de împodobirea brazilor în biserici și de pregătirea cadourilor (multe, multe) pentru copii.

Mulți știți deja, pentru că ne-ați fost alături și până acum: anii trecuți am oferit daruri celor mici (cu probleme de sănătate – sindrom Down) și am împodobit brazi cu decorațiuni unice, în trei biserici cu hramul Sfântului Gheorghe – Sf Gheorghe Galateni și alte două ctitorii brâncovenești, Sf Gheorghe Nou și Sf Gheorghe-Mogoșoaia. În Parohia Sf Vineri Herasca, brazii pe care i-am făcut doi ani la rând, parcă au „mângâiat surghiunul” nedrept la care a fost supusă biserica în trecut. Bucurie mare a fost și la Biserica Precupeții Noi, unde am adus un brad-monument, împodobit regal, în al cărui vârf tronau trei inimi cu mesaj: credința, nădejdea și dragostea. Pe acestea trei vrem să le avem și noi în vârful inimilor noastre, așa că vă invităm ca împreună să realizăm din nou, aceste activități.

Fiecare gest contează, fiecare leu donat ne mobilizează să ne orientăm și către alți copii care se-ntreabă dacă vor primi și ei ceva. Donațiile voastre mici sau mari ne încurajează să ducem mai departe acest proiect de suflet, cu care am înregistrat, până acum, câteva explozii de bucurie. Am început deja pregătirile, facem cumpărăturile necesare, așa că mizăm pe sprijinul vostru, fie că e vorba de valoarea unui globuleț, a unei ciocolate sau a unui brad! Important e să fim uniți și să avem dragostea, numitor comun pentru faptele noastre. Să dăruim de dragul marii sărbători care vine, de dragului bunului Sfânt Nicolae și al Celui Care are drept fiică cea mai mare, Milostenia!

Asociația Decent
Banca transilvania
Cont euro: RO20BTRLEURCRT0291932701
Cont lei: RO70BTRLRONCRT0291932701
Cod SWIFT: BTRLRO22