Icoana Maicii Domnului în micul nostru Ierusalim

  • admin 

Dragii mei, știți deja că am comandat în Grecia o copie a acestei Icoane a Maicii Domnului, Ierusalimița, imagine care, spun sfinții, este cea mai apropiată de chipul original al Maicii Domnului. Ea va fi adusă în București, după realizare, în Biserica Martir Sfânta Vineri Herasca din Centrul Capitalei, biserică în care se află și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Paraschiva, mai nou și a Sfântului Grigorie Palama și a Sfântului Paisie Aghioritul, cu ajutorul lui Dumnezeu și al unora dintre dumneavoastră (acolo a dorit Maica Domnului să fie, trimițând un semn, deși eu mă gândeam la Biserica Sfântul Gheorghe).

Doar realizarea acestei icoane va costa 35.000 de euro, fără cheltuielile de aducere și cele pentru realizarea baldachinului în care va fi așezată, pentru dimensiunile cerute de noi (deși am sperat să fie cu 10.000 mai puțin), adică 120/100cm. Timpul de execuție care ne-a fost dat este de minimum două luni. Nu îndrăznesc să sper să fie gata de Paști, timpul fiind prea scurt, dar măcar la Cincizecime sper să ne putem bucura de Ea. Așadar, vă rog să ne ajutați în continuare toți cei care aveți evlavie la Maica Domnului, doriți și puteți, cu cât puteți și cu cât vă lasă inima. Orice sumă este potrivită pentru un proiect atât de frumos și orice piatră prețioasă sau semiprețioasă care să se potrivească cu ceea ce vedeți în imaginea Icoanei. Cu siguranță Maica Domnului va răsplăti fiecăruia. Ne dorim ca în micul nostru Ierusalim, Bucureștiul, această Icoană vie a Împărătesei Cerului și a Pământului să fie ocrotitoarea întregii țări, a tuturor Românilor de pretutindeni, nu doar a Bucureștiului, și a tuturor celor care au contribuit sau vor contribui la realizarea Ei. Să ne ferească de războiul ce va să vină, de războiul cel dintre noi, de molime, de pagube și de năvălirea altor neamuri… exact așa cum spune rugăciunea aceasta, frumoasă! A venit timpul ca România să fie ceea ce este, una dintre Grădinile Maicii Domnului; să punem început bun, să ne ajute Maica Domnului ca acest popor să strălucească de sfințenie, așa cum îi este „sortit”! Fiți binecuvântați, împreună cu familiile voastre și cu toți cei pe care îi aveți în inimă! Să fiți sub Acoperământul Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, scumpa, draga, iubita noastră Maica Fecioară Maria, cu spor, sănătate, pace și mântuire! Amin!

Atașez contul Asociației Decent al cărei proiect este și în care puteți dona orice bănuț, sau contactați-mă direct la telefon: 0040758889848. Doamne ajută tuturor! ASOCIATIA DECENT, cu specificația: donație realizare Icoana Ierusalimița.

Banca Transilvania

Cont euro: RO20BTRLEURCRT0291932701

Cont lei: RO70BTRLRONCRT0291932701

Cod SWIFT: BTRLRO22

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *