Programele

Prin programele ei, Asociația își propune să promoveze decența ca normalitate și să aducă în prim-plan unele dintre adevăratele valori umane, precum prietenia, respectul, generozitatea.

Pentru aceasta, vine în întâmpinarea tuturor, prin: conferințe, interviuri, materiale foto-video, cărți, traduceri, activității cu copiii (programe de limbi străine), construcții de spitale, sanatorii, lăcașuri de cult, școli – acolo unde vârful de munte atinge cerul, iar copiii satului sunt obligați să parcurgă kilometri pentru educație, pe ger, zăpadă, ploaie, arșiță.

De asemenea, Asociația susține cazurile sociale, oamenii bolnavi și pe cei aflați în dificultate, știind că mai fericit este a da decât a lua! (Fapte, 20, 35).

Echipa Asociației iubește oamenii, delicatețea și curajul de a fi decent!

Înclină balanța spre iubire!

  • - implicare socială
  • - ajutor material și emoțional
    pentru cei aflați în nevoi
  • - voluntariat

Decența în toate!

  • - conferințe și emisiuni cu scop educativ
  • - susținerea valorilor morale
  • - terapie, pelerinaje
  • - publicare și traducere cărți

Țara mea frumoasă

  • - promovarea valorilor identitare
  • - promovarea tradițiilor și
    culturii populare autentice
  • - dialog cu celelalte culturi