Ceva nu părea în ordine la concert… simt că am greșit!

  • admin 

A.C, din Giurgiu: „Bună ziua. Vă rog să mă ajutați cu un sfat. Anul acesta am fost la festivalul Untold, dacă știți. Eu am doi copii (adolescenți) care au vrut să meargă la concerte și i-am lăsat, chiar eu i-am dus până în orașul care a găzduit evenimentul. Am zis să le fac o bucurie, pentru că își doreau. Mergeau și alți prieteni și au vrut să se distreze. Simt că totuși am greșit, ceva nu părea în ordine… muzica, atmosfera, simbolurile, o încărcătură negativă. Dvs. ce părere aveți? Ca să știu cum să procedez pe viitor. Mulțumesc mult.”

Lelia Marcu: De multe ori, părinții, de dragul copiilor, dintr-o dragoste greșit înțeleasă, cedează în fața rugăminților copiilor, mai ales dacă ele vin însoțite de lacrimi sau de alt șantaj emoțional cum ar fi, spre exemplu, lupta nefirească dintre părinții divorțați, în care copiii nu devin altceva decât o minge pasată dintr-o parte în alta a terenului, pe post de monedă de schimb sau de răzbunare. Alteori, din dorința de a scăpa o vreme, de copil, de-acasă, de a-i da o libertate mai mult sau mai puțin productivă, din mândrie sau din multe alte motive, păguboase! Cred, cu tărie, chiar făcând excepție de simbolistica presupus satanistă a evenimentului în sine, că astfel de manifestări nu pot duce la ceva productiv nici pe termen scurt, și nici pe termen lung. Un concert de acest gen, dacă îl analizezi bine, e ca un drog, ca alcoolismul, ca o țigară, le consumi, dar nu te saturi niciodată, în ciuda faptului că îți aduc numai pagubă.

Distracțiile, cred, sunt bune dacă se încadrează în spațiul decenței, pe această linie pe care ar fi minunat dacă ar merge trenul vieții fiecăruia dintre noi. Greșeala nu este aceea că un tânăr are dorința de a merge la orice fel de concert; greșeala, cred, ca terapeut, poate fi a părintelui care nu oferă adolescentului o balanță de genul: întreabă-te, punând pe hârtie ce beneficii și ce pierderi ai și o aduci să o studiem împreună. Dacă văd că te convinge această balanță, că are un echilibru, sigur, îți dau voie să mergi, te însoțesc chiar. Cred că ar fi mai bine să se pună astfel, problema. Evităm certurile, fuga de acasă, minciunile și tot ce mai poate rezulta din supărarea copilului căruia nu i s-a permis această distracție. Aș plusa, spunând că dacă am oferi copiilor și exemple de astfel de manifestări, internetul fiind de mare ajutor în acest sens, dăm ocazia unei alegeri corecte.

Adolescenții nu țin neapărat să meargă la concerte, e un fapt cunoscut, ei vor să socializeze, să scape cumva de acasă, să facă lucrurile și altfel, au aceasta ispită de când lumea. Explicația? Bate la ușă majoratul, bat responsabilitățile…vor să fie tratați ca niște adulți, însă doar cu drepturi, nu și cu obligații. De aceea, trebuie să avem discernământ atunci când copiii noștri își doresc ceva ce pare că numai noi le putem oferi, că s-ar putea să ne trezim că își oferă singuri, fără să ne ceară părerea, mințind, înșelând, furând banii de acasă, făcând tot felul de prostioare (uneori chiar strigătoare la Cer), doar ca să își împlinească un vis mărunt. Da, un concert este un vis mărunt, e o adiere, de aceea, din timp, e bine să avem răspunsuri pregătite cu mult timp înainte, să fim bine informați și, cel mai important, să nu sărim pe ei cu un răspuns negativ, imediat, ca un uliu care a încolțit prada! Copiii (adolescenții în mod special) sunt foarte sensibili, de ce să atârnăm pietre de moară peste greutatea lor?

Sigur că în lume exista sfințenie și există satanism. Fiecare e liber să aleagă ce vrea, tocmai de aceea au spus sfinții : altoiește mlădița când e tânără, atunci când se face copac, nu mai ai ce-i face!” Trăim o epocă a instalării haosului în lume, a unei noi ordini mondiale, de parcă Dumnezeu nu le-a făcut pe toate, cu buna rânduială, de la început. Trist este că ambalajul e frumos, vorbindu-se mult despre toleranță și iubire, însă toleranța și iubirea, dacă analizam puțin fiecare eveniment, s-ar putea numi mai ușor „haos”, așa cum sfârșesc și promovează multe dintre concerte, iar iubirea… nu mai e iubire, ci o destrăbălare în toată regula, purtând chipul unei iubiri false. În apărarea acestui gând, spun că dacă ar exista iubire, cu adevărat, ar exista și Dumnezeu în acțiunile, în manifestările omului, de orice fel. Dumnezeu nu se poate amesteca nicicum cu haosul, cu răutățile lumii, cu necuviința, cu dorința de a țipa, urla, înjura, de a bea peste măsură, de a se droga sau a face… altele! Așa cum uleiul și apa nu pot sta împreună, așa cum apa curată, oricât de multă ar fi, ocean de ar fi, dacă torni o singură picătură de mizerie în ea, e deja spurcată, nu mai e o apa curată. Așa trebuie explicat, așa îmi spun gândul și experiența că trebuie procedat. Simbolistica nu ne interesează! Cine poartă Sfânta Cruce la gât și în inimă, cine are pe Dumnezeu în suflet, de mic, Îl păstrează și când e adolescent sau adult, oricât ar rătăci. Părinții care și-au crescut copiii cu lumina Duhului lui Dumnezeu în inimă, nu au motiv de îngrijorare, aceștia nu vor dori niciodată altceva decât liniște, pace, Lumină. Cărările greșite nu vor trece granița ispitelor normale, inerente vârstei lor. Cu drag… îmbrățișări calde!