Pe aripile rugăciunii

  • admin 

Cu cuvintele nu trebuie să fim doar cumpătați, ci chiar zgârciți. Fiecare cuvânt poate fi un cui la sicriul mântuirii, așa că mai bine să nu-l spui. Și bun dacă este, dacă nu e neapărat necesar, mai bine taci, ca nu cumva să ți se întoarcă împotrivă sau să smintești pe cel ce te ascultă. Oricum ar fi, diavolul mândriei sau al răutății, după caz, căci de regulă joacă la dublu, va profita imediat.

Cu adevărat, trezvia despre care ne vorbeau sfinții, e de căpătâi. Dacă ne gândim la câte am greșit, cât de în urmă suntem pe scara Raiului, de câte ori am lenevit pe prima treaptă (a Botezului) sau pe a doua sau a treia, de câte ori am căzut, ne ia amețeala numai socotind câte avem de recuperat. Dar și aici e o nădejde mare de recuperare, aceeași ca în orice situație: dragostea fără margini a lui Dumnezeu care, chemat la masa pocăinței noastre, adusă jertfă de bună mireasmă precum tămâia, spală totul, imediat, orice ar fi, oricum ar fi, dacă sufletul se deschide curat înaintea Lui, spunând cu toată responsabilitatea și cu toată zdrobirea de inimă: Doamne, am greșit atât, că nu mai știu cum să repar! Iartă-mă și mă miluiește! Așa înțelegem cum, în pilda iertaților, la fel i se iartă și celui care greșește mult, cum i se iartă celui care greșește mai puțin, la fel i se plătește și celui care muncește toată ziua, cum i se plătește celui care muncește numai o oră. Ce taină frumoasă în aceste pilde… plata e aceeași, doar dimensiunea, focul pocăinței, al trezirii, al conștientizării face diferența, însă plata e aceeași: Raiul spre care ne îndreptăm cu toții, chiar dacă din varii motive pierdem trenul care duce către el. De ce pierdem trenul, așa mulți? Că zăbovim… zăbovim din cauza vitrinelor frumos colorate, apetisante, interesante… vitrinele pe care le așază la marginea trotuarului, îngerii întunericului. Drumul nostru către mântuire are acest trotuar, șansa la mântuire, învățătura spirituală, ajutor de Sus! Alături de el, însă, magazinele lui satan, pline ochi, cu de toate! Caști gura la ele, intri, cumperi, le guști, le probezi, le încerci sau rămâi acolo. O singură privire, acea secundă în care ușile trenului mântuirii s-au închis. Soluția? Să nu te uiți! Și dacă ai zăbovit, aleargă, zboară dacă trebuie, pe aripile rugăciunii, cu motorul 12V al pocăinței, ca să ajungi, totuși, la timp!

Doamne miluiește, așa să fie nouă, tuturor!

Lelia Marcu