Fata mea tot într-o depresie o ține!

  • admin 

Mariana Sandulache, Craiova: Eu am trei copii, doi băieți și o fată. Fata fiind mai apropiată, nu că am iubit-o mai mult, dar pentru că am doi băieți și numai pe ea fată, am considerat ca e bine să îi acord mai multă atenție, să o mai răsfăț. Sinceră să fiu, nu am vrut-o, am vrut să fac avort, gândind că am deja doi copii și nu ne descurcăm cu banii, dar și de teamă că o să fac tot băiat. Până la urmă, tot gândindu-mă dacă să o las sau nu, era cam măricică atunci când m-am hotărât și am zis că e mai mare păcatul, cum să omor copil așa mare, la trei luni deja? Am zis că ce o fi o fi! Ca să nu vă plictisesc cu amănunte, problema e că de tare ce am răsfățat-o și eu, și tatăl ei, și frații, a fost cam rea de mititică, din fașă, cum se spune. Azi râzgâiată, mâine râzgâiată, mai măricică s-a apucat și de fumat și după 13-14 ani, nu am avut cu cine mă mai înțelege. Pleca de acasă, fuma, stingea țigările peste tot, îmi răspundea, îmi reproșa că nu am avut grijă de ea și de frații ei și că suntem niște amărâți, în loc să facem bani…că trebuia să mă duc eu la muncă, nu să stau acasă. Mai târziu, am mai prins-o și băută. Nu am avut ce-i face, pentru că avea 18 ani și îmi tot punea asta în față până când a trebuit, cu durere în suflet, să o dăm afară din casă, pentru că devenise din cale afară de obraznică, mai că i se părea că e stăpâna casei. Când a făcut 25 de ani, după un dus-întors în străinătate cu munca scurtă în mai multe locuri, mi-au dat un telefon, la un moment dat, să vin să o iau de la aeroport, că a făcut o criză și că trebuie dusă la spital, că au chemat salvare etc. Ce doresc să subliniez e că până la urmă, de la 25 e ani și până acum (are 38 de ani), tot într-o depresie o ține… zace așa, fără să facă nimic, s-a îngrășat, nu mai e bună de nimic. Eu nu știu ce să fac, încotro să o apuc. Ca părinți, am îmbătrânit, nu o să mai putem avea grijă de ea mult timp. Băieții sunt la casele lor, cu copii, cu griji, nurorile la fel, nu pot avea grijă de fata mea. Iar eu plâng și plâng și nu înțeleg ce se întâmplă, de ce așa, dintr-odată. Știu, nu am vrut-o și aceasta ar putea fi cauza, pentru că la noi în familie nimeni nu avut vreo problemă psihică de oricare. Dar mi-a părut rău și îmi cer iertare, ce pot face, timpul nu-l pot da înapoi. Câte nu i-am zis, și cu binele și cu urâtul, doar doar și-o reveni și nu o mai zace așa, fără să facă nimic. Degeaba! Dacă mă puteți ajuta cu un sfat, că nu mai știu ce să fac. Fac tot ce trebuie, cred eu, ma duc și la biserică, post, spovedit, împărtășit. Ea nici nu vrea să audă. Ce e drept, cât au fost mici, nici pe ei nu îi duceam și nici eu sau soțul. Dar acum mă duc, recuperez, sper eu. Cu toate astea, nimic nu se leagă, ea tot zace, tot cu țigara în gură și cu nimicul! Ajutați-mă, vă rog, dacă este posibil cu orice! Vă mulțumesc!

Lelia Marcu: Doamne ajută! E dificil să răspund, am nevoie de mult mai multe amănunte pentru a înțelege unde este cauza, deși o bănuiesc. Există un „sport național” în „Republica Oltenia”, se numește drăcuit. Ei, acest drăcuit la orice și pe oricine, este mai mereu cauza problemelor, nu doar cu propriii copii, ci cu toată lumea. Și dacă mai spunem și să dea ala cu cornițe în capul lui/lor, necuratul atât așteaptă! Dacă pentru noi e o glumă, o vorbă oarecare, oricum ar fi, dacă îl pomenești un acest fel, el vine. Ai dat copilul sau bărbatul sau bunurile, animalele tale, dracului, apoi el și le ia, nu ratează nimic, nu refuză nimic din ce i se dă. Dacă i se dă ceva de chinuit, este cel mai fericit! Dacă spui să dea tot ăl cu coarne în capul copilului, așa face, nu rămâne doar o vorbă risipită-n vânt! Învățătura Sfinților, nu a mea! Eu îi cred pe sfinți, e logic. Apoi și de crezi în asta și de nu crezi, demonii există și lucrează neîntrerupt, nu ca noi, cu lenevie câteodată. Și de râzi de așa istorie, și de nu, tot o pățești! Concluzia: să avem mare grijă la ce scoatem pe gură, că se prinde, se împlinește. Dacă nu se împlinește, ni se întoarce împotrivă, împotriva noastră sau a copiilor noștri. Doamne ferește! Acestea nu sunt basme, sunt lucruri serioase, la care ar trebui să reflectăm și cu care să nu ne mai jucăm, pentru că e o joacă, dar cu focul, mai bine zis cu o bombă care va exploda, orice am crede sau nu, despre asta! Merită riscul? Eu spun că nu. Așteptăm vești. Doamne ajută, tuturor!

P.S. Dacă nu ați vrut fată… nu mă surprinde deloc situația. Doar că pocăința șterge totul, de aceea mă duce cu gândul la blestemul de mamă.