Omenire, încotro?

  • admin 

Pentru că Asociația Decent are ca motto: Înclină balanța spre iubire și Decența este calea, am considerat că rolul meu, rolul nostru, al membrilor Asociației  Decent, rolul fiecăruia dintre noi, ar fi chiar acesta, de a înclina balanța spre iubire, însă pe calea decenței, nu a decadenței, asa cum încearcă să ne reeduce cumva tendințele acestui început de veac. IUBIREA e un atribut mai scump decât toate bogățiile pământului, decât orice diamant, decât orice ar putea fi de calitate și folos. Desigur, omul are nevoie de aer, apă, hrană, sănătate, educație, plus multe altele… toate acestea, însă, fără iubire, nu pot însemna ceva, sunt precum fumul, nu au o fundație solidă. Au trecut doi ani și mai bine de la publicarea acestui site și peste patru ani de la înființarea Asociației Decent, timp în care m-am tot întrebat, în permanență, dacă există ceva ce aș putea face pentru frații mei, de pretutindeni, pe această cale, în mod corect, viabil, ținând cont de ceea ce se întâmplă în lume, de panta abruptă pe care a început să alunece, parcă spre gurile iadului, întreaga lume. Ce poate face un om, ce poate face o mână de oameni? Răspunsul nu îl vom găsi niciodată, poate. În schimb, a face ceva este mai mult decât nimic, măcar pentru câțiva, pentru unul sau chiar pentru tine și se poate numi că nu ai făcut umbră pământului de pomană.

În toți acești ani, da, am avut multe realizări, doar noi, membrii acestei Asociații și alte câteva persoane știu cât de greu a fost… uitându-mă în urmă, nu am găsit mare lucru, deși bucuria de pe chipurile celor ajutați ar fi meritat nu doar drumurile lungi, cheltuielile continue, nopțile nedormite sau mașinile stricate de atâta folosire, lacrimile, frustrările, oboseala peste măsură, ci să înconjurăm chiar Pământul, dacă ar fi fost posibil! Cum spun eu, uneori, merg și la capătul pământului dacă trebuie, pentru un singur om. Dacă vrea, dacă mă primește, dacă se lasă ajutat. De fapt, problema lumii acesteia, constat că aceasta este, că omul nu se lasă ajutat; vrea ajutor, dar un ajutor în condițiile lui, nu în cele potrivite situației în care se află. Nimic din ceea ce Iisus Domnul nu a spus deja, acum 2000 de ani! Ca terapeut, vă pot spune că aceasta este o problemă de care mă lovesc în fiecare zi nu doar la cei pe care încerc să îi ajut, ci la toți cei din jurul meu, din când în când măcar, și chiar la mine, poate zilnic, și nici nu conștientizez asta că, de, doctorul nu poate fi propriul doctor, niciodată eficient. Un doctor de suflete operează pe inimă, pe minte, încercând să facă această legătură teribil de greu de realizat între cele două și apoi să le conecteze, împreună, la viața reală, nu la cea fictivă, în care încercăm să trăim mai toți, sfârșind mai mereu cu dezamăgiri, anxietate sau mai rău! Apoi, a conecta viața omului la Dumnezeu pare o misiune aproape imposibil de îndeplinit, mai ales dacă tu însuți te afli în aceeași barcă, mult prea mică pentru valurile vieții. Barca vieții nu poate sta ancorată decât de Dumnezeu! Altminteri, e imposibil a trece marea vieții fără ca furtunile ei, ceața, ba chiar și un val mic, să nu te scufunde în adâncul cel mai adânc al tristeții, al bolilor fizice, sufletești și chiar psihice, adânc fără de fund, într-un infinit mai negru decât smoala, acolo unde nu mai poate coborî să te salveze, să te poată vedea și prinde de mână, ca să te salveze decât bunul Dumnezeu, luminând calea, asemenea lui Iisus coborât în adâncurile iadului pentru a aduce lumina cunoștinței și a iubirii veșnice, predicând desăvârșirea spre scoaterea oricui ar vrea să iasă din întunecatul iad. Aceștia suntem noi, oamenii lui 2000 și mai bine după Hristos, cu Lumina coborând în fiecare an pe Pământ, dar punând mâinile la ochi pentru a nu o vedea. E de înțeles, până la urmă, pe întuneric nu mai vezi distrugerile făcute în viață, familia, trupul sau în mintea ta. Doar că atitudinea aceasta a struțului cu capul în nisip, nu ajută, dimpotrivă, cocoașa rămâne în afară, bătută și încălecată de orice iese-n cale, fără ca măcar să vezi cine te lovește, cine te încalecă… este cumplit! Cu capul în nisip, durerea nu dispare niciodată. Lipsa aceasta a dorinței de a conștientiza starea în care ne aflăm, de teama a ce vom găsi (de parcă inima noastră nu știe deja, oricum!) ne duce la pieire, mai devreme sau mai târziu, atât ca individ, cât și ca popor, umanitatea însăși dispare. A fi uman, astăzi, din nefericire, a devenit un termen discutabil, modelabil și remodelabil sau orientabil. Un soi de globalizare păguboasă pune stăpânire pe umanitate, făcând din ea o turmă de ceva indefinibil, un ceva ce seamănă atât de bine cu vechea poveste a transformării atâtor Îngeri de Lumină, în îngeri ai întunericului, de nedefinit.

A spune cuiva: TREZEȘTE-TE! e ca și cum ai ține morțiș să-ți faci dușmani! Acum, balanța iubirii trebuie înclinată mai mult ca oricând, pășind pe vârfuri prin marea vieții fiecăruia, făcând o curățenie generală aproape imposibil de făcut și obosind peste măsură de atâta zdroabă, parcă, în zadar. Aceasta este munca unui terapeut, a unui medic poate, a unui profesor sau a unui preot în zilele noastre. Ceața iubirii de sine devine parcă tot mai densă, mai întunecată, iar cele trei mari rele ale lumii despre care vorbea un sfânt pun stăpânire pe întregul pământ, certându-se continuu, pentru supremație, deși lucrează împreună: NEȘTIINȚA, NEPĂSAREA și UITAREA. Da, cele trei plăgi ale omenirii, virale, dulci precum mierea și mai otrăvitoare decât cea mai puternică otravă, acea otravă care a distrus atâția regi ai istoriei, puțin câte puțin, în timp, pentru a nu se ști că sunt otrăviți, pentru a nu mai avea scăpare, pentru a nu se ști cine îi otrăvește, pentru a prelua puterea. Puterea, dragii mei, astăzi, mai mult ca oricând, nu este a omului, așa cum Dumnezeu l-a lăsat de la facerea sa, stăpân peste toate ale pământului, nu, puterea nu este nici a marilor puteri pe care ne place să dăm vina. Puterea acestei lumi nu este nici măcar în mâinile Satanei, pe care dăm vina atât de ușor. Puterea e în mâinile acestor trei împărați ai întunericului: NEȘTIINȚA, NEPĂSAREA și UITAREA, împărați în mâinile cărora singuri am abdicat umanitatea noastră!

Lelia Marcu, cu iubire